Un cran , doua cranuri

Am calatorit azi cu microbii din microbuz, am cercetat anturajul si am cintarit bagajul de cunostinte al calatorilor. Balanta mea s-a cam dezechilibrat dupa ce a auzit urmatoarea discutie care s-a produs intre tata si fiu. Tatal avea o virsta cuprinsa intre 28-35 , iar mostenitorul sau, un pici de vreo 4-5 ani, cu o pronuntie perfecta a „r”-ului si una defectuoasa a „ş”-ului. Microbuzul se deplasa pe strada Albisoara, in zona garii de nord si a aromatei fabrici de tutun.

„…..-Tata,uite ce apa e aici, dar aici trebuie sa fie si pesti, vreau sa-mi cumperi batz de cela care il arunci si prinzi peste.

– Aceea undita se numeste.

-Undita….da sa-mi cumperi , tata.Tata, uite nenea cela ce masina mare are.

– Asta e masina de gunoi.

– Aaaa…de gunoi, ia te uita acolo doua tractoare.

-Aclea nu sint tractoare sint cranuri, un cran , doua cranuri.

– Un cran , doua cranuri. Tata, dar de ce mai facem un crug pe aici??……”

As fi dorit sa ma intorc si sa-i zic si taticului si fiului ca alea doua nu erau nici tractoare , nici cranuri ci doua macarale, ca ceea ce am facut noi era un tur, inonjor si nu crug, dar puiul de om care pronunta frumos cuvintul „nene” nu ar fi inteles de ce se implica tanti si-l corecteaza pe tati.