Daca stau sa-mi amintesc anii de scoala si obiectul de geografie imi vine in minte sala comoda, hartile colorate si un aratator scurt. Cu el, aratatorul mic si voinic ajungeam in orice loc pe harta. Acum pot sa ma laud si eu ca o eleva solicitata adesea la tabla ca am fost peste tot, in America, Africa, Alaska, Australia si alte destinatii ‘exotice’. Cu aratatorul ce-i drept, dar am fost. Prea putine erau imaginile din carti, inexistenta wikipedia si de neconceput „google imagini” asa ca am vazut  lumea-n lung si-n lat pe hartile rusesti din scoli moldovenesti.

Un alt motiv de a pleca din MD!!!

In liceu lectiile de geografie insemnau un profesor chipes, destept si cu mustata sub care mereu ascundea un suris atragator. Pe vremea cind eram liceana cuminte excludeam din minte gindul ca as putea ajunge cindva undeva doar de dragul geografiei si al calatoriei.

La facultate ne-au exclus orele de geografie ca  sa nu mai visam la vreo calatorie. Au inoculat o doza mai mare de patriotism diluata cu optimism. Gindul arborat si fluturat de vint in mintea mea era ca nicaieri nu-i mai bine decat acasa, iar aici ma asteapta carare pufoasa.  Am trait mult si bine cu acest gind, de ce? Pentru ca poama era acra, iar eu ca un tren cu aburi zilnic imi urmam linia ferata a traseului casa – serviciu.  De azi, schimb gindul, flagul si steagul. Voi ruga soarele sa indulceasca poama, voi alege destinatia si voi croi straie noi pentru talia subtire a visului meu.

Vreau ani, zile si ore practice de geografie la scoala vietii.

Un studiu recent a demonstrat faptul ca daca te uiti la pozele fiintelor dragi starea emotionala si fizica se imbunatateste simtitor, zimbetul saruta buzele, linistea te imbratiseaza, iar privirea se relaxeaza in fotoliul placerii. Am apelat si eu la pozele creaturilor dragi, acum traiesc starea de bine si visez ziua cind o sa am un odor de catzel destept si credincios.

Am ales pozele din multitudinea celor care exista pe net, am optat pentru rasa de caini care imi place la nebunie – Cocker spaniol. Daca as fi un caine  as alege sa fiu un Cocker spaniol, cu privire profunda si intelegatoare, cu bucle la urechi si o mutritza irezistibila.

Un prieten bun, un suflet curat, un cer senin cind norii au plecat..VIATA ARE GUST daca inima ta e tot timpul deschisa…..!!!

…daca ar exista, l-as ruga sa imi aduca un catzelush . Da, mai mult ca oricind vreau un caine, dar pentru ca in 2009 nu am fost cea mai cuminte, pentru ca

 bradutul meu e prea mic si pentru ca am un job care ma fura de-acasa Moshu’ va trece rece  pe langa usa mea si nu va bate-n ea.

 Au mai fost ani in care Moshu uita sa bata si la usa mea, vreau sa zic ca m-am obisnuit cu gindul ca bunul e uituc si batrin , ca are prea multi nepoti ca sa-i viziteze pe toti, dar mai visez, e un vis care va deveni realitate cind voi fi cuminte si voi putea avea grija de un suflet de catzel mititel…

 

 

 

Paula Seling isi sarbatoreste astazi ziua de nastere, am rugat  bunul meu gind sa ajunga la ea ca sa- i transmita  admiratia mea pentru tot ceea ce face.

  Mereu mi se intimpla asta, cind admir pe cineva cu toata fiinta, cind sint cucerita de talent si as vrea sa-i ofer drept sprijin admiratia mea sincera atunci nu mai am cuvinte, nu mai gasesc cu ce sa le leg, cum sa dezleg nodul din git…… Mi se creaza impresia ca emotiile si admiratia profunda  se alimenteaza cu ale mele cuvinte, iar eu traiesc si nu pot sa rostesc starea mea de gratitudine…..

Mai departe decit Cuvintul poate ajunge doar Gindul. Pentru Paula toate gindurile bune si LA MULTI ANI!!!

Daca faci click aici vei putea asculta piesa Promit , text si muzica Paula Seling.

 

Caut un capat de gind cu care as incepe un  text nou pentru blog, un gind detasat de obligatii, griji, suparari si nemultumiri. Cautarea vina n-are, doar ca mare e cumpana la care stau. Sa caut un gind care m-ar elibera pe mine de gustul amar de amarui al  perioadei sau un gind care ar fi dulce si placut cititorului? Cu alte cuvinte, scriu pentru rating sau pentru ca am nevoie de un interlocutor ascultator si invizibil de virtual? Pina sa gasesc raspunsul si echilibrul pentru balanta mea, aleg sa astept sarbatorile de iarna de la care imi doresc vacanta mica cu efecte mari.

A pierdut cumva cineva o vacanta mica? Pornesc in cautarea ei…un’, doi, trei…

 

***Daca faci click pe poza ajungi in lumea copilariei virtuale…. Frumos e pe acolo!!!

Fara un studiu minutios, la o prima aruncare de privire am realizat ca frunzisul toamnei a troienit cararile spre blog, angajamentele si obligatiile zilnice si-au ocupat prea mult spatiu in agenda, iar somnul dulce a devenit un vis frumos.

Acesta este pretul pe care il achit pentru experienta, impliniri si realizari. Bonul de casa il voi primi la batrinete, pe el voi citi ora, data si locul in care mi-am cumparat experienta, perseverenta, esecurile, implinirile si amintirile!!!

 

Deseori imi amintesc cu cita nerabdare asteptam altadata  scrisorile si ziarele. Oficiul postal era la doi pasi de casa , auzeam claxonul masinii care livra presa si corespondenta si numaram minutele pina cind postasul cu geanta lui incapatoare  trecea pe linga poarta mea , asteptam si ghiceam, imi lasa sau nu scrisoare printre ziare?  Cind gaseam un pretext bun mergeam direct la oficiul postal, ma ridicam in virful degeteleor si asteptam sa ma zareasca operatorul Nicolai Vasilievici, sa ma anunte zimbind ca am o scrisoare. In minutele in care asteptarea mea numara clipele eu visam sa cresc mare si sa ma fac operatoare, sa primesc multe ziare, multe scrisori.

Am legat o prietenie frumoasa prin scrisori cu o domnisoara pe care nici azi nu am apucat sa o cunosc, se numea Victoria Balanuta Ion (Musteata), locuia in Molesti, mi-a trimis poze si impartasit secrete, i-am scris si i-am impartasit trairi. Prin anul 1999 am primit citeva scrisori speciale, recomandate si in plicuri mari-mari(asa mi se pareau mie pe atunci).Erau de la o ascultatoare(a emisiunii la care colaboram), se numea Varvara,  viata careia a fost marcata de cercetari stiintifice, lecturi nenumarate si destin neinduplecat. E o doamna amintirea careia mi se asociaza cu feminitatea enigmatica, dar  depsre ea voi scrie intr-un alt post.

Am adunat o colectie impunatoare de scrisori. Am incercat de citeva ori sa le recitesc si mi-am dat seama ca  e prea devreme, prea putin praf s-a asteprnut pe amintirile adolescentei

 Acum imi dau seama ca scrisorile mi-au placut dintotdeauna. Calde, impregnate cu emotii si amintiri, scrisori in care incap vieti omenesti si frumoase povesti.

Despre scrisorile rautacioase, pline de amenintari si frustrari nu vreau sa vorbesc, pe ele  sa se astearna frunzele toamnei si zapezile iernii, vreau sa le pierd si sa nu le regasesc niciodata.

Mi-e dor de scrisori adevarate, calde, impregnate cu parfum de emotie. Mi-e dor de anii in care asteptam postasul, ZIARE si SCRISORI!

Mi s-a facut dor de blog, de penita si bardita, e ca si cum mi-ar fi dor de casa, un fel de dor de’acasa. Am furat citeva minute zilei ca sa intru aici. Am trait o senzatie  ciudata si placuta, e de parca te-ai grabi acasa pentru ca acolo te asteapta cineva drag care iti umple golul.

Schimbarile in viata se produc in clipe numarate, in fractiuni de secunda, ieri am inteles ca viteza schimbarilor nu coincide mereu cu cea a asteptarilor, iar timpul meu se transforma intr-o notiune din ce in ce mai relativa.

Simt stropii de ploaie in timpul  cursei contra cronometru, prind iepurasii de soare alergind pe distante scurte, respir aerul orasului visind la curse pe distante lungi.

As vrea sa se defectez cutia de viteze, sa ascund cronometrele, iar desteptatorul sa se transforme in piesa de muzeu.

 Am primit un cadou virtual care s-a dovedit a fi  frumos si plin de viata, un buchet de clipe ale toamnei. Pentru ca obisnuiesc sa multumesc pentru tot ce primesc voi posta aici frumusetea de cadou pe care l-am primit  in semn de recunostinta pentru autorul pozelor care a  pierdut pasi in cautarea clipelor de toamna.

Vezi? El a furat toate razele soarelui…

Toamna de Iasi

A plouat cu frunze, a plouat cu raze.

Urc spre cer sa agat razele furate de frunze.

In cautarea curcubeului

Caut vara trecuta

Dezbrac pomii. Toamna

Ai vazut cum au cazut? Razele au cazut razna….

Curcubeu ratacit in toamna si-n sufletul meu

Autorul pozelor : Andrei – Lucian Botezatu- detinatorul dreptului de autor.

Aproape toti cei care afla unde activez in primul si in primul rind intreaba, imi faci si mie o dedicatie?  E si suparator si uneori imbucurator . Explic acum. Exista o categorie de persoane care isi amintesc de cunostinta aia pe care ar putea-o suna exact cind isi doresc o dedicatie, in rest, nu o „deranjeaza ” nici pentru un simplu „Ce mai faci si cum iti merge?”, uite astea sunt situatiile cele mai enervante…si dedicatiile cele mai stresante. Te simti uzata si deranjata. Despre cele facute cu placere nu mai e cazul sa scriu aici, pur si simplu tac si le fac!

DEDICATIILE – absurde uneori si  flatante deseori, pentru unii importante, pentru altii stresante. Incerc sa gasesc o explicatie pentru ceea ce de mai bine de 10 ani a devenit un „sinequanon” la posturile de radio si la cele de televiziune, dedicatii pe care le mai strecoara unele ziare pe ultima pagina si dedicatii care, mai nou, pot fi citite pe panourile publicitare de prin oras. O explicatie pertinenta presupune o analiza temeinica, opinii ale psihologilor si chiar sondaje. Probabil in scurt timp voi initia un studiu de genul asta , deocamdata analizez in baza experientei si observatiilor facute de-a lungul „destinului dedicational”.

Pentru o buna parte a posturilor de radio si tv dedicatiile (prin sms, sau telefon) sunt o sursa (suplimentara) de venit(nesemnificativ in unele cazuri), o modalitate de a-l tine aproape pe ascultatorul dornic sa-si auda numele la radio, sa si-l citeasca la Tv, dorit sa-si expuna o opinie, un necaz sau chiar o nemultumire.

Pina sa ajunga dedicatiile o sursa suplimentara de venit pentru radio si tv ele au avut o alta misiune si un alt scop. Discutiile in direct cu publicul e ceea ce da viata unei emisiuni, unui post radio si tv.Acum uneori dau viata/gheata si greata.

Un bun interlocutor are mereu in preajma sa oameni doriti de comunicare, oameni care  tin sa-si exteriorizeze trairile si emotiile, asa e si in cazul unor posturi radio/tv, cu cit mai deschisi spre comunicare cu atit mai  aproape isi tin publicul . E un soi de flatare prin comunicare.

Dedicatiile sint un „barometru”, „termometru” sau „tensiometru”(zi-i cum vrei) cu care se masoara/ cerceteaza/ apreciaza publicul unui post radio sau tv de divertisment.

De la vladica pina la opinca beneficiaza la ocazii speciale de dedicatii, cu cit sunt mai originale si peciale cu cit placerea e mai mare. Desi, totul depinde de caracterul celui care este felicitat(mofturos, laudaros..etc). N-am intilnit in viata mea persoane care sa nu surada atunci cind isi aud numele la radio, am vazut si din cei care pling, iar emotia lor e sincera si lipsita de ingimfare. De ce oare? sunt emotionati pentru ca se simt importanti, ca li se vorbeste in public despre merite?!?

Unii vor sa-i surprinda pe cei dragi, altii vor sa se auda „pi radiu” ,exista insa si ascultatori care participa la astfel de emisiuni de dragul unui cintec drag pe care-l pot solicita.

Daca e sa fac o comparatie a „dedikantilor” vorbitori de romana(din RM) si cei de limba rusa (din MD) ajung mereu la aceeasi concluzie, vorbitorii de limba rusa sunt mai priceputi in a-si exprima dedicatiile si urarile. E doar o concluzie a mea, nu o impun nimanui. Daca ai o opinie si niste argumente atunci te rog, sa  le expui publicului „blogherit”. Pentru un astfel de experiment trebuie sa asculti cite o ora de dedicatii la un post de limba romana si unul de limba rusa, deosebirea va fi evidenta. Acest fapt nu inseamna insa ca vorbitorii de romana sunt neinstruiti, neciopliti in ale dedicatiilor, doar ca cei inspirati in ale „discursurilor dedikative”  nu prea au chef/ curaj sa ajunga sa-si exteriorizeze emotiile si trairile in fata unui public numeros. Uneori daca ametesc jena cu niste grade ar fi in stare sa sune si la Casa Alba, daramite la un post de radio pentru o dedicatei. Daca as scrie acum si despre teama conationalilor nostri de a vorbi in public, in fata multimii risc sa deschid un alt subiect demn de o analiza si multe pareri. De aceea ….las loc de comentarii, analize si interpretari ale fenomenului pe care eu deseori il numesc (ironic) dedikaka!!!