Mi-am cumparat flori,crizanteme cu parfum de toamna. Am renuntat demult sa mai astept flori de la barbati si doar cu ocazii speciale, mi le cumpar atunci cind am nevoie de nunate multicolore in casa, cind vreau sa zimbesc, cind vreau sa ma simt mai bine.
Mi s-a intimplat in plina strada sa primesc flori de la barbati, asa, pur si simplu, fara ocazii si in afara campaniilor de cucerire, poate ca situatiile acestea m-au si incurajat sa-mi infloresc zilele si fara ocazii-intentii-pretentii.
Pe la noi si probabil pe aiurea se obisnuieste sa se daruiasca/cumpere flori doar la ocazii (si atunci de nevoie 😀 ). N-o fi fiind acesta cel mai serios motiv de indignare, suparare, dar nu-l pot trece cu vederea. Am ajuns sa constat ca e un fel de rushine/incomoditate ca o femeie sa-si cumpere flori…vezi Doamne, n-o fi avind cine i le darui. Nu stie sa motiveze un barbat sa-i aduca flori. Sarmana, etc. O situatie similara cu cea din articolul Soacrei Mici in care descrie singuratatea si prejudecatile legate de ea.
Daca ai un sot, un iubit il pui si pe el in situatie aproape delicata cind ajungi acasa cu florile, poate sa o ia drept aluzie fina („trebuia sa faci tu asta”) ori sa perceapa gestul ca si „trezire” de gelozie („Vrei sa ma faci gelos, ai primit flori de la alt barbat?”), posibil si altcumva…cine stie ce-o fi fiind in mintea sa. Cite situatii atitea explicatii!
Barbatii ca si femeile, de altfel, nu pot citi gindurile, iata de ce e firesc sa se comunice, iar cind ti se face dor de flori si nu vrei sa le cersesti, pur si simplu dezbraca-te de prejudecati si mergi sa-ti alegi culori pentru dispozitia si fericirea ta.
Băgata-te-am-n blogroll 🙂
By: Napocel on decembrie 5, 2009
at 6:36 pm
Criza-n teme…Betoană chestia. Mi-ai reamintit a scrie-n blogoglobulețul meu NAPOBLOGHIA… Oare blogurile noastre ne citesc gândurile? 😉 Se formează oare o coonștiință ale acestor mașinării ce găzduiesc atâtea și atâtea progrămele și progrămoaie? 😉 or progrămoaiele-ncep a avea coonștință și ne vor penetra traficlul electric din creier? 😉
Fain materialul.
By: Napocel on octombrie 12, 2009
at 11:41 pm
‘Tzumesc pentru aprecieri!!! Citind intrebarile si cautind raspunsuri mi-am amintit de exemplul unui coleg care a „emis” o idee similara cu a mea(intro situatie ce tinea de serviciu). Cica ideile zboara prin aer, iar cine are „antene” bune de receptie le „prinde”….Imi place ideea asta haioasa…si incerc sa-mi maresc capacitatea de receptie virtuala si reala. 🙂
By: cercelush on octombrie 14, 2009
at 4:01 pm
cercelush…stii cind ti-am zis azi ca ai multe de dat…? asa e… sa nu te indoiesti de asta..
Apropo, mi-am cumparat flori 🙂
By: silwya on septembrie 30, 2009
at 3:32 pm
unii sunt in cautarea echilibrului jumate de viata (de adult) ca mai apoi sa-si petreaca cealalta jumate pentru a-l pastra.
By: alobebe on septembrie 29, 2009
at 9:49 pm
cele scrise de tine imi amintesc de o povestire de un (o) autor/autoare (aoleu, nu mai tin minte) englez/e despre o tanara saraca, care inchiria o camera intr-o pensiune si care si-a dat toate economiile pentru a-si comanda un buchet imens, bogat de la o florarie din oras. ideea a fost sa vada toata lumea si, mai ales, proprietara, ca si ea este ravnita, curtata, iubita. ghinionul e ca se numea la fel ca o actrita de renume. deci, in ziua cu pricina, cand vine cel cu „delivery” la usa pensiunii, proprietara il trimite la actrita, fiind sigura ca biata locatara nu putea fi cea careia ii era destinat pretiosul buchet.
a iesit cam lung 🙂
By: diana on septembrie 28, 2009
at 9:48 pm
Interesanta povestirea, trist finalul, dar ma duce la gindul ca multe dintre noi, femeile mai greu gasim echilibrul in toate, ba ne dorim cel mai mare buchet, ba cheltuim toate economiile de dragul unei rochii, ba ne sacrificam cariera / viata de dragul unui barbat….etc. Sfint si de aur e echilibrul in orice!!!
By: cercelush on septembrie 28, 2009
at 10:50 pm